Darul Mamei Natură

Darul Mamei Natură

          Într-o zi în timp ce Mama Natură își vedea de treburi în grădină, a auzit voci nervoase. Erau doi dintre copiii ei: Soarele și Ploaia care se certau care este cel mai important pe lume.

          -Eu sunt cel mai important! strigă Soarele. Fără mine, nimic nu ar crește! 

          -Nu este adevărat , eu sunt cea mai importantă! strigă Ploaia. Fără mine, nimic nu ar crește!

          Glasurile li se auzeau din ce în ce mai tare și din ce în ce mai răstite, fiecare fiind sigur că el este cel mai important.

          La un moment dat, Mama Natură s-a săturat să-i vadă certându-se și s-a gândit să le dea o lecție. A trimis Soarele pe o parte a lumii și Ploaia pe cealaltă. 
          Curând a fost pace și liniște din nou iar Mama Natură s-a întors la treaba ei. La început Soarele și Ploaia s-au supărat că au fost despărțiți, dar au decis că aceasta este șansa prin care fiecare poate demonstra că este cel mai important.

          Zi după zi Soarele strălucea pe o parte a globului, în timp ce pe cealaltă parte Ploaia continua să cadă. După o vreme pe partea Soarelui totul era uscat iar pe cea a Ploii totul era inundat.

          Când și-au dat seama de greșeala făcută Soarelui și Ploii li s-au făcut rușine. S-au dus înapoi la Mama Natură și și-au cerut scuze.

          -Știm acum că niciunul nu este mai important decât celălalt! au spus. Avem nevoie unul de celălalt iar lumea are nevoie de noi amândoi pentru creșterea plantelor și a animalelor.

          Mama Natură era fericită că Soarele și Ploaia și-au învățat lecția.Pentru a sărbători s-a gândit să ofere lumii un dar special. De-a lungul cerului a pictat un arc de cerc din culori mininate: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet. 

          -Lumea are nevoie de voi amândoi, copiii mei, Soarele și Ploaia! a spus ea. De câte ori veți vizita lumea, în același timp, acest arc de cerc va apare pe cer. Când lumea va vedea curcubeul va știi că voi sunteți fericiți să lucrați împreună.