de Elena Farago

– De ce m-ai prins în pumnul tău,

Copil frumos, tu nu ştii oare

Că-s mic şi eu şi că mă doare

De ce mă strângi aşa de rău?

 

Copil ca tine sunt şi eu,

Şi-mi place să mă joc şi mie,

Şi milă trebuie să-ţi fie

De spaima şi de plânsul meu!

 

De ce să vrei să mă omori?

Că am şi eu părinţi ca tine,

Şi-ar plânge mama după mine,

Şi-ar plânge bietele surori,

 

Şi-ar plânge tata mult de tot

Căci am trăit abia trei zile,

Îndură-te de ei, copile,

Şi lasă-mă, că nu mai pot!

 

Aşa plângea un gândăcel

În pumnul ce-l strângea să-l rupă

Şi l-a deschis copilul după

Ce n-a mai fost nimic din el!

 

A încercat să-l mai învie

Suflându-i aripile-n vânt,

Dar a căzut în ţărnă frânt

Şi-nţepenit pentru vecie!

 

Scârbit de fapta ta cea rea,

Degeaba plângi acum, copile,

Ci du-te-n casă-acum şi zi-le

Părinţilor isprava ta.

 

Şi zi-le că de-acum ai vrea

Să ocroteşti cu bunătate,

În cale-ţi, orice vietate,

Oricât de făr-de-nsemnatate

Şi-oricât de mică ar fi ea!