Pomul de Crăciun

Pomul de Crăciun

legendă germană

                De mai mulţi ani, Gottlieb, un sărac tăietor de lemne şi cei doi copii ai săi – Hans şi Gretchen – locuiau într-o căsuţa sărăcăcioasă, situate pe un derdeluş, în apropiere de Pădurea Neagră.
          În fiecare dimineaţă, Gottlieb făcea pe vatra focul, pentru a-şi prepară prânzul, şi când cea dintâi rază de lumina se arată pe coline, el lua toporul şi pleca în pădure că să lucreze, lăsându-şi copiii singuri, dormind.
Hans şi Gretchen erau buni şi ascultători, îşi găseau treaba prin casă şi aprindeau focul, pentru că tatăl lor venind de la lucru, să găsească căldură şi linişte, iar când Gottlieb se întorcea seară obosit de muncă, drăgălăşii săi copii îi ieşeau înainte de-l primau, întrecându-se care să spună mai întâi ce făcuseră în timpul absenţei sale.
          Într-o noapte de iarnă, pe când cei doi copii stăteau la foc, aşteptând pe iubitul lor tată să se întoarcă de la pădure şi vorbeau de scumpă lor mama, moartă la aniversarea naşterii Mântuitorului, - de cântece de Crăciun cum şi de frumoasă istorioară a pruncului Iisus Hristos, deodată auziră pe cineva bătând la uşa. Deschizând-o, au găsit un copilaş sărăcăcios îmbrăcat, desculţ şi tremurând de frig, care cum îi văzu le-a spus: “Mi-e frig şi foame, lăsaţi-mă să întru!”. Copiii l-au lăsat să între în casă, l-au pus să se încălzească pe lângă foc şi i-au dat de mâncare din gustările lor, pâine şi lapte şi apoi l-au culcat în patul lor.
           Dimineaţă a dispărut fără să fi fost observat.
          Adeseori copiii vorbeau în cursul zilei despre sărmanul copil, mirându-se când şi cum a plecat şi dacă în seară următoare va găsi şi în altă parte toate cele necesare cum au găsit la ei …
          Vorbind astfel, s-a inserat. În mijlocul întunericului au auzit o muzică şi mai multe voci cântând cel mai frumos colind al Crăciunului “Pace pe pământ şi voie bună între oameni”.
          Deschizând uşa, au văzut o ceaţă de copii venind înspre ei, unii aveau instrumente muzicale, iar alţii ramuri de brad.
          În mijlocul acestor copiii se află şi micul lor aspete, dar acum era bine îmbrăcat, iar împrejurul capului avea o mulţime de raze luminoase, care formau o coroana. Ei, ducându-se lângă cei doi copii, le-a zis:         “Sunteţi foarte buni şi milostivi, căci v-aţi privat de cele necesare pentru a ajută un sărman străin pierdut”.    După aceste vorbe, înfigând în pământ o ramură verde de brad, a mai zis: “Această va creşte din an în an şi la fiecare Crăciun o să găsiţi câte ceva care o să va facă fericiţi”. Apoi, mângâindu-i, s-a dus.
           Această ramură a fost cel dintâi pom de Crăciun. De atunci, în fiecare dimineaţă a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, pomul se găseşte încărcat cu diferite bunuri, haine călduroase, ghete, cărţi şi diferite jucării pentru copii. Această se repetă în fiecare an şi când Hans şi Gretchen au devenit mari au văzut că micul lor oaspete nu a fost altul decât “micul Hristos”.