Legenda ciocârliei

Legenda ciocârliei

 

          Demult, tare demult, era odată un împărat si o împărăteasa. Ei se bucurau de toate bunătățile de pe lume, numai copii nu aveau.
          Și le era tare rea inima, că poate să fie omul cât de bogat, dacă n-are cine-i moșteni numele, degeaba mai trăiește pe lume, că averile-s trecătoare, dar numele cel bun rămâne. A încercat ea împarateasa, fel si chip să facă copii, dar nici c-a putut face.
          Într-o zi au facut împaratul și împărăteasa un praznic mare să aibă pe ceea lume, că dacă n-ai copii, șezi cu țărâna în gura si nu-ți dă nimenea de pomană măcar o lingură de apă. La petrecerea ceea s-a strâns lume de pe lume și au venit mulțime de femei cu copii mici în brațe. Și toate se bucurau și se uitau cu drag la îngerasii lor, numai împărăteasa stătea de-o parte și ofta, că ea nu știa dragostea de mamă și bucuria casei celui care are copii la masă. Și a întrebat si ea pe toata lumea, ce să facă, să aibă și ea copii, că-i arde inima, că nu-i și ea mamă ..Dar dorința oi s-a împlinit .
          Și a trântit împaratul o cumătrie de s-a bucurat împarația.
          Și nu le era acum casa pustie și tăcută, ci numai veselie și voie bună, de socoteai dumneata că-i rai în casa ceea, nu alta!
         Creștea copila văzând cu ochii! Cât cresc de-ale noastre într-un an, ea creștea într-o zi. Era așa de mândră și frumoasă, de și Soarele stătea și se uita la ea, că vedeți, cât umblase el prin lume, așa minune nu mai văzuse. Da și fetei îi era drag Sfântul Soare, că oricât stătea pe-afara numai la el se uita. Și azi așa, mâine așa, numai ce s-a îndrăgostit copila de Soare.

          Și cum a crescut fata mare, numai ce-i trăsnește într-o zi în cap, ca altul mai drag decât Soarele nu-i pe lume și ea a Soarelui vrea să fie și că vrea să plece la el acasă.

          Iaca ce poznă-i trecu fetei prin cap, de le venea părinților să înnebunească și să apuce pe câmpii. S-au cercat ei, împărăteasa și împaratul, să-i scoată nebuneala din cap, da’ unde a fost chip? A început fata a se usca de pe picioare, de socoteai că se prăpădește. Numai într-un plâns o ducea si numai într-un văicărit și ziua și noaptea. Și văzând inima de părinți că li se prăpădește odorul, o învoi să pornească la casa Soarelui.
          Și-a mers fata, și-a mers drum lung, prin păduri, prin codri, peste vai, prin munți și peste munți și a ajuns la o apă mare. Din apa a ieșit o fată frumoasă care s-a îndrăgit de ea. Fata ceea i-a facut un pod mare peste acea apa și a trecut dincolo. Și iar a mers fata cale lunga și pe un câmp a dat peste o babă, care păștea niste gâște. Baba întreaba unde se duce și ea îi spune gândul. Babei, fiindu-i milă de frumusețea ei care se irosea pe drumuri, a fermecat-o si a suit-o în înaltul cerului, și, cât ai coace un ou, a ajuns înaintea curților Sfântului Soare.
          Mama Sfântului Soare a iesit înaintea fetei, mânioasă, si a întrebat-o, ce caută.
          - Caut pe dragul meu, pe Sfântul Soare, că de multă vreme de dorul și dragul lui am pornit de acasă și multumesc că l-am găsit.
          Mama Sfântului Soare s-a supărat și mai tare pe ea și a blestemat-o înainte de a o vedea feciorul ei, să se prefacă într-o pasăre. Fata se prefăcu în ciocârlie . De atunci tot încearcă ea sa ajungă la soare, ca să-l găsească dar nu mai ajunge la el.
          Asa a rămas de atunci. Când ciocârlia pleacă de jos spre soare, îi tare veselă, dar când o ajunge blestemul mamei soarelui, pornește supărată pe pământ și, tăcută, se ascunde în niște tufe.