Legenda  babei Dochia

Legenda babei Dochia

          Cu mulţi, mulţi, mulţi ani în urmă, trăia o femeie bătrână care se numea Dochia. Ea avea o fiică vitregă pe care nu o avea la inimă. Într-o zi de iarnă cumplită baba Dochia i-a dat fetei, o haina foarte murdară cerându-i să o spele la rău până devine albă ca zăpadă. Tânăra fată s-a dus la rău şi a spălat-o mult timp, dar pe cât o spală ea mai tare, pe atât devenea haina mai neagră! Şi cum muncea ea de zor încercând să spele haina, a apărut un bărbat tânăr şi chipeş care se numea Mărţişor şi a întrebat-o de ce plânge.
          Fata i-a povestit lui Mărţişor ce i se întâmplat. Atunci Mărţişor i-a spus că posedă o putere magică şi i-a oferit o floare roşie şi albă şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată vesmântul şi apoi să se întoarcă acasă.               Când a ajuns fata acasă haina era albă că şi neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să îşi creadă ochilor. Ea nu ar fi crezut că fiica sa vitregă va reuşi să îndeplinească sarcina. Deodată a văzut floarea din părul fetei. "De unde o ai?" o întreba bătrână, "este încă iarnă".
          Bătrăna crezu că primăvară a revenit şi plecă cu turmă pe munte. Pe drum vremea era frumoasă, aşa că a renunţat la cojoacele pe care le purta. La sfârşit a fost însă prinsă de burniţă. Când a ajuns în vârf i s-a arătat Mărţişor: "Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală" a grăit el, "tu, cea care ai obligat fata cea bună să spele iarna hainele la rău." Apoi a dispărut.
          Bătrână a rămas singură pe munte, a venit gerul şi oile au fost transformate în pietre. De atunci roşul şi albul simbolizează lupta între bine şi rău, între iarnă şi primăvară.